Herminengasse 6, 1020 Viena
Alexander Zaidmann
Irma Zaidmann
Charlotte Zaidmann
În decembrie 2016 am povestit despre vizitatorii noștri din America. După această primă vizită la Viena, fiica Celiei W., o evreică care emigrase din Viena în 1939, a aranjat ca, în 2018, să fie aşezată o placă comemorativă la ultima adresă a rudelor materne prin intermediul asociației „Steine der Erinnerung“. Bunica Celiei, Irma Zaidmann, a fost deportată împreună cu fiica ei Charlotte, din Herminengasse 6 la Lodz, Polonia, pe 28 octombrie 1941 și ulterior a fost ucisă în Shoah. Bunicul Celiei, Alexander Zaidmann, a reușit să evadeze în România în 1938. Cu toate acestea, a fost ucis la Chișinău la 28 februarie 1939, la câteva luni după ce a fugit din Viena. Mama Celiei, Martha Zaidmann, a reușit să evadeze în Anglia cu ajutorul operațiunii de salvare umanitară KINDERTRANSPORT și a supraviețuit astfel Shoah-ului. Pe 27 mai 2018, pe Herminengasse 6, a fost amplasată o placă comemorativă pentru bunicii Celiei Irma și Alexander Zaidmann și pentru fiica lor Charlotte Zaidmann, mătușa Celiei.
Placa nu a putut fi instalată înainte de ceremonia de inaugurare pentru că cei peste treizeci de proprietari nu și-au dat acordul. Deoarece s-a comunicat în mod eronat că proprietarii casei vor fi de acord ca lângă intrare să fie amplasat un monument comemorativ, s-a realizat o placă (o placă comemorativă este de obicei încorporată în trotuarul din fața casei; pentru acest lucru este necesar acordul orașului Viena). Doi proprietari ai unui condominiu din Herminengasse 6 ne-au asigurat pe reprezentanții „Steine der Erinnerung“ și pe mine că sunt siguri că la următoarea întâlnire a proprietarilor își vor da acordul. În orice caz, personal, ei au fost în favoarea amplasării plăcii comemorative lângă intrare. Din păcate, la adunarea proprietarilor nu s-a ajuns la un acord. Asociația „Steine der Erinnerung” a continuat să încerce să obțină acordul tuturor proprietarilor – în zadar. În cele din urmă, am început un sondaj printre proprietarii de case pe această temă și am întâlnit o tânără care le-a transmis preocupările mele părinților ei, care dețin un apartament în acest imobil. M-a surprins răspunsul tatălui ei, pe care l-am primit prin e-mail câteva zile mai târziu: „Votul a fost anonim, iar rezultatul a fost împotriva plăcii memoriale. Trebuie respectat anonimatul celor care votează.”
Cum ar trebui să-i explic asta Celiei? Rudele ei au fost luate din casa de la Herminengasse 6 și ucise în Shoah. Nu au un mormânt nicăieri pe care Celia ar putea să-l viziteze pentru a jeli. Și la această ultimă adresă cunoscută a rudelor Celiei din Viena, ridicarea unui monument comemorativ a fost refuzată anonim și fără a da niciun motiv.
Gandindu-mă la această situție, am comparat-o cu locul natal al lui Oskar Schindler, al cărui proprietar actual refuză la fel să pună o placă comemorativă. Cu toate acestea, se poate presupune că există şi alte motive mai concrete. Fosta casă Schindler din Svitavy, Cehia, a fost expropriată din cauza decretelor Benes, când germanii sudeți au fost expulzați din ceea ce era atunci Cehoslovacia. Potrivit lui Karl Schwarzenberg, fost ministru de externe al Republicii Cehe, „decretele Benes ar fi considerate astăzi încălcări flagrante ale drepturilor omului și, după standardele actuale, guvernul ceh de la acea vreme ar trebui probabil să răspundă în fața Curții Penale Internaționale de la Haga. ” – www.demokratiezentrum.org/wissen/timelines/bene-dekrete.html?type=98
Mai multe informații despre povestea vieții lui Oskar Schindler și despre fabrica sa din Brnenec/Brünnlitz (azi Republica Cehă), unde a salvat 1.200 de evrei de la moarte, pot fi văzute în filmul documentar al lui Werner Müller „Moștenirea dificilă a lui Oskar Schindler – fabrica din Brnenec/Brünnlitz”, film care a fost creat în paralel cu lucrarea mea de master: https://tvthek.orf.at/history/Beginn-Verlauf-Auseffekten/13557936/Oskar-Schindlers-schwieriges-Erbe/14020911.
În cele din urmă, asociația „Steine der Erinnerung“ a decis să facă o placă memorială și să o așeze pe trotuarul din fața casei de la Herminengasse 6. Celia va duce cu ea monumentul comemorativ nefolosit în America.
Max-Winter-Platz 20, 1020 Viena
Samuel Bohensky
Cilli Bohensky
Anna Bohensky
Celia plănuia să vină la Viena pentru inaugurarea plăcii memoriale pentru familia tatălui ei Siegfried Bohensky. Cu toate acestea, din cauza restricțiilor de călătorie legate de pandemia Corona, ea nu a putut fi acolo pe 4 octombrie 2020, când a avut loc. Celia m-a rugat să spun câteva cuvinte in amintirea familiei ei.
Celia hotărâse să instaleze placa memorială în fața casei în care tatăl ei și-a petrecut copilăria fericită alături de familie (Max-Winter-Platz 20, apoi Sterneckplatz 20) și nu în fața casei din care a fost deportată familia Bohensky. Cu puțin timp înainte de deportare, de care Siegfried Bohensky, în vârstă de 14 ani, a reușit să scape emigrând în Anglia, familia a fost dusă într-un apartament colectiv înghesuit de lângă Herminengasse 6. Părinții Celiei s-au cunoscut în adolescență în vecinătatea Herminengasse și mai târziu s-au reîntâlnit în mod miraculos în străinatate.
Placa comemorativă a familiei Bohensky a fost prima inaugurată în Leopoldstadt. Am început să citesc discursul Celiei, care conţinea o istorie cuprinzătoare a familiei ei paterne. Totul a fost filmat si transmis Celiei.
Iată câteva fragmente:
„Înainte de a pleca, tatăl meu Siegfried a dat familiei lui inelul cu sigiliu Bar Mitzvah, pentru ca ei să-l vândă, pentru a cumpăra mâncare. Și-a luat rămas bun de la tatăl său Samuel, de la mama Cilli și de la sora Anna la 1 august 1939, cu o zi înainte de a împlini 15 ani. Nu i-a mai văzut niciodată.”
Când am ajuns la pasajul în care Celia descrie modul în care tatăl ei Siegfried Bohensky aproape că a reușit să-și salveze părinții și sora din Viena, m-am luptat cu lacrimile.
Încă un fragment:
„La bordul trenului spre Exmouth, Siegfried stătea în fața unui bărbat care l-a observat pe acest tânăr trist, singuratic și îngrozit. Bărbatul a încercat să-i vorbească în engleză, dar și-a dat seama că tatăl meu vorbea germană. Bărbatul era un oficial guvernamental de la Ministerul de Externe britanic care vorbea germană. Siegfried i-a spus acestui oficial guvernamental despre circumstanțele lui și despre familia lui care se afla încă în Viena, iar bărbatul a promis că va încerca să-i ducă pe părinții și sora lui Siegfried în Anglia. Oficialul guvernamental s-a ținut de cuvânt și a început să trimită documentele necesare familiei lui Siegfried din Viena. Dar era prea tarziu. La 3 septembrie 1939, Regatul Unit a declarat război Germaniei și familia Bohensky nu a avut voie să plece.”
Nu mai era posibil să plece în Anglia, cu care Germania nazistă era acum în război. Salvarea a venit prea târziu. Familia Bohensky a fost dusă în tabăra de adunare înființată în școala evreiască de la Castellezgasse 35 și, la 15 februarie 1941, împreună cu 996 de austrieci evrei, au fost duşi în camioane deschise la gara Aspang și de acolo la Opole, un mic oraș polonez. A fost primul dintr-un total de cinci transporturi in perioada februarie- martie 1941, 5.000 de evrei fiind deportați în mici orașe poloneze. Evreii vienezi care au fost deportaţi au fost cazați în locuințe improvizate și li sa permis să se deplaseze liber în orașul Opole, dar nu să-l părăsească. Ei erau folosiți pentru muncă forțată. Majoritatea celor deportați din Viena în primăvara anului 1941 au fost uciși la începutul verii anului 1942 împreună cu evreii polonezi în lagărele de exterminare de la Belzec, Sobibor sau Treblinka (vezi Ultimele locuri înainte de deportare – science.ORF.at).
Placa comemorativă de pe trotuarul din fața casei de pe Max-Winter-Platz 20 este, ca să spunem așa, piatra funerară a familiei Bohensky, care a fost realizată la aproape opt decenii după deportare de către asociația „Steine der Erinnerung”și finanțată de către nepoata lui Samuel și Cilli Bohensky. Ceremonia de inaugurare a plăcii memoriale a fost, daca putem spune, ceremonia funerară pentru familia Bohensky care a fost ucisă în Shoah. Nu am fost singura care a fost extrem de emoţionata; Celia și membrii familiei ei, care au participat online la slujba de pomenire de la Max-Winter-Platz 20 California, nu și-au putut reține lacrimile.
De îndată ce va fi posibil să călătorească din nou din America în Austria, Celia ar dori să vină din nou la Viena împreună cu soțul ei Allen. Va fi privilegiul meu să îi conduc prin acele locuri din Viena care amintesc în mod deosebit de familiile de origine ale Celiei, Zaidmann și Bohensky.
